FOTO** Wotte a început munca la Craiova: „Câțiva tineri m-au impresionat!”

FOTO**  Wotte a început munca la Craiova:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul antrenor al Universității, Mark Wotte, a condus în această
dimineață primul antrenament de la sosirea sa în Bănie. La ședința
de pregătire a asistat și patronul Adrian Mititelu, dar și
aproximativ 100 de suporteri, dornici să-l vadă pe olandez.

Wotte a surprins asistența încă din primele minute, atunci când
a demonstrat că își cunoaște deja noii elevi, dar și câteva cuvinte
în limba română. Tehnicianul batav și-a surprins și jucătorii, cu
un antrenament extrem de solicitant, de o oră și jumătate, pe
parcursul căruia nu a permis nicio abatere de la programul său
strict. „Am văzut multe DVD-uri cu meciurile Universității,
am studiat și lotul, așa că îi știu pe majoritatea dintre ei. Le-am
spus în vestiar înainte de antrenament că trebuie să muncim foarte
mult și să reparăm greșelile din prima parte a campionatului. Am
văzut câțiva jucători tineri care m-au impresionat, alții
experimentați și câțiva care mai au de muncit. Nu pot să spun după
un singur antrenament dacă sunt mulțumit de lot. Mai am nevoie de o
perioadă, de câteva meciuri amicale”,
a spus Wotte după
antrenament.

Tehnicianul a avut tot lotul la dispoziție, în afară de Baird,
care se pregătește separat. Wobay a sosit și el aseară în țară și
azi s-a pregătit separat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Fostul preşedinte din Filipine a fost arestat la Manila
Fostul preşedinte din Filipine a fost arestat la Manila
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×